Stema alb negrux

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casație și Justiție

 

 

            Analizând proiectul de Hotărâre privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.231 din 10.07.2020 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D744/10.07.2020,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre cu precizarea că, în prezent există un cadru legal privind posturile alocate pentru buna funcționare a sistemului justiției, respectiv Hotărârea Guvernului nr.486/2015 privind aprobarea unor măsuri administrative pentru buna funcționare a instituțiilor din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 29 iunie 2004, unde la art. I alin.(1) se precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează cu un număr maxim de 549 de posturi, este necesar ca doar acest alineat să fie modificat; sugerăm ca suplimentarea numărului de posturi preconizată prin prezentul proiect de hotărâre să fie redată sub forma modificării Hotărârii Guvernului nr.486/2015.

Astfel, titlul proiectului va fi:

„Hotărâre pentru modificarea art.I din Hotărârea Guvernului nr.486/2015 2015 privind aprobarea unor măsuri administrative pentru buna funcționare a instituțiilor din sistemul justiției”.

 

 

Potrivit uzanțelor, articolul unic ar trebui redactat astfel:

„Articol unic - Alineatul (1) al articolului I din Hotărârea Guvernului nr. 486/2015 2015 privind aprobarea unor măsuri administrative pentru buna funcționare a instituțiilor din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 29 iunie 2004” se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează cu un număr maxim de 579 de posturi.”

 

 

 

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.677/10.07.2020